VIDEO Filmul românesc Trei kilometri până la capătul lumii , cel mai bun film pe teme LGBTQ+: Premiat la Cannes cu Queer Palm
Filmul românesc "Trei kilometri până la capătul lumii", aflat în competiția oficială pentru Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, a câștigat vineri seara Queer Palm, un premiu alternativ acordat în fiecare an la Cannes unui lungmetraj care abordează "personaje sau tematică LGBT", conform AFP.
Regizat de Emanuel Pârvu, filmul spune povestea lui Adi, un adolescent de 17 ani care își petrece vacanța de vară în satul natal din Delta Dunării. Într-o seară, este atacat violent în stradă. A doua zi, lumea lui este complet bulversată, părinții săi nu se mai uită la el ca înainte, iar aparenta liniște a satului începe să fie afectată.
În această dramă, regizorul a urmărit să întruchipeze societatea românească, folosind elemente precum biserica cu preotul, legea cu polițistul și mica societate cu familia. El și-a dorit ca mama să reprezinte societatea în sens larg, iar tatăl să reflecte sfera familială, a declarat pentru AFP regizorul, care este și actor.