Reabilitarea Cetății Devei, fortul necucerit al Transilvaniei, aproape gata
Reabilitarea și refuncționalizarea Incintei I a Cetății Deva se apropie de finalizare, marcând un moment deosebit în istoria orașului. Lucrările, aflate în prezent la 98% din progres, au transformat zona urbană Dealul Cetății Deva într-un monument al naturii și istoriei, cu un potențial turistic ridicat. Proiectul, avizat de Ministerul Culturii, a folosit materiale tradiționale precum lemnul și piatra pentru a readuce la viață Incinta I a cetății medievale, informează edilul Florin Oancea.
Aceasta va găzdui expoziții de litografii și artefacte istorice, inclusiv arme specifice diferitelor epoci prin care a trecut cetatea. Zonele exterioare, cum ar fi curtea mare și curtea mică, au fost amenajate pentru evenimente culturale, iar în pivnițele transformate, vizitatorii vor descoperi reprezentări autentice ale vieții cotidiene din trecut. Platformele de belvedere vor oferi panorame spectaculoase asupra orașului și vor fi dotate cu dispozitive informative. Această inițiativă va contribui la revitalizarea turismului cultural și istoric, evidențiind bogăția și frumusețea cetății.
Un proiect spectaculos - Reabilitarea și refuncționalizarea Incintei I a Cetății Deva este aproape de final!
„Simbolul orașului nostru este Cetatea Devei.
Lucrările de reabilitare a zonei urbane Dealul Cetății Deva, Monument al Naturii și Istoric cu valoare turistică ridicată din municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I sunt aproape de finalizare (în procent de 98%).
În preajma sărbătorilor pascale vom reuși să facem recepția la terminarea lucrărilor.
Este un proiect deosebit care a fost avizat de Ministerul Culturii. Principalele materiale folosite de constructor sunt lemnul și piatra.
Lucrările exterioare au vizat 3 zone: curtea mare, curtea mică și zona de legătură dintre cele două curți (fostul corp de Est al garnizoanei). Curtea mare va fi dedicată evenimentelor culturale. Am amenajat și grupuri sanitare, cu facilități inclusiv pentru persoanele cu dizabilități.
În Incinta I vom avea expuse litografii de epocă și alte imagini istorice cu Cetatea Deva, piese de artilerie specifice epocii, arme specifice diferitelor epoci istorice prin care a trecut Cetatea.
Deasupra magaziei de arme, Platforma Belvedere Est – cel mai spectaculos loc din Incinta I va găzdui evenimente cu specific istoric și va fi, în același timp, un pol de atracție major în circuitul de vizitare a Cetății, având în vedere că de aici poate fi admirat atât orașul, cât și toată Valea Mureșului.
În Pivnița Mare va fi creată o ”scenă din viața zilnică a garnizoanei”, cu manechine costumate specific și cu unelte istorice. Pivnița Mică se va transforma într-o încăpere memorială, dedicată lui David Ferencz - fondatorul și primul episcop al Bisericii Unitariene, care a fost încarcerat și a murit în Cetatea Deva.
Pe Platforma Belvedere Sud, care oferă o panoramă spectaculoasă asupra orașului, vor fi amplasate dispozitive tip ”binoclu” și panouri informative despre evoluția istorică a orașului.
În locul fostei pivnițe de vinuri a garnizoanei Cetății, va fi amenajată Sala Multimedia, care va fi dotată cu monitoare, instalație audio performantă, panouri interactive ,,touchscreen’’ și dispozitive de proiecție pentru holograme (spațiul va putea fi folosit pentru simpozioane, conferințe, sală de curs pentru lecții deschise de istorie etc.).
În corpul de gardă și arest vor fi expuse elemente de piatră sculptată, descoperite în săpătura arheologică, iar fosta temniță va găzdui obiecte specifice acestei funcțiuni (masă de tortură, dispozitive de schingiuire specifice epocii, cătușe etc.).
Refuncționalizarea Incintei I și reintroducerea acesteia într-un circuit turistic coerent, alături de incintele II și III care sunt deja reabilitate, va determina funcționalitatea întregului monument istoric și implicit dezvoltarea turismului cultural-istoric, punerea în valoare a istoriei și tradițiilor zonei și implicit creșterea numărului de turiști.
Este un proiect care pune în în valoare frumusețea Cetății noastre.