SMS Ticketing: Numărul scurt 7458 este în continuare valabil pentru plata contravalorii serviciului public de parcare în București
Numărul scurt 7458 rămâne valabil pentru plata serviciului public de parcare, conform contractului în vigoare, a anunțat SMS Ticketing într-un comunicat.
„În cursul zilei de ieri, 4 iunie 2024, am recepționat mai multe sesizări de la cetățenii din Municipiul București, care ne-au informat că au primit un SMS de la expeditorul ParkingB. Mesajul susținea eronat că numărul 7576 este noul și unicul număr pentru plata parcării prin SMS în Municipiul București, deși cetățenii nu solicitaseră și nu își dăduseră acordul pentru acest mesaj.”
Conform politicii CMPB și prevederilor Regulamentului nr. 679/2016 privind protecția datelor cu caracter personal, acest tip de comunicare este interzis și nu ar trebui utilizat în relația cu cetățenii care folosesc această metodă de plată.
„Informăm totodată că au fost sesizate autoritățile competente ca urmare a acestei încălcări flagrante a drepturilor cetățenilor și a legislației în vigoare. Asigurăm cetățenii Municipiului București că numărul 7458 este în continuare valabil și poate fi folosit pentru achitarea serviciului public de parcare, conform comunicatului Companiei Municipale Parking București S.A., precum și pentru alte servicii (bilete de transport public-STB, CFR, Muzeele Municipiului București etc.), care pot fi vizualizate pe site-ul https://7458.ro/despre-7458/”, a transmis compania.
Numărul 7458 este gestionat de SMS Ticketing S.R.L., o companie de tehnologie cu experiență vastă în proiecte mari de infrastructură digitală și management. Aceasta sprijină cetățenii în achitarea diverselor taxe, precum Rovinieta (fiind distribuitor autorizat al CNAIR), plata prin SMS a parcărilor și a titlurilor de călătorie pentru mijloacele de transport public în comun.